luni, 29 ianuarie 2007

Sărata-Monteoru

Sărata-Monteoru este o staţiune balneo-climaterică din judeţul Buzău, situată la cca 20 km nord-vest de oraşul Buzău. Are cca 1 mie de locuitori. Este plasată într-o zonă colinară, acoperită de o vegetaţie bogată şi la adăpost de vânturi. Climatul său este continental, cu veri calde şi însorite, fără curenţi de aer iar precipitaţiile şi nebulozitatea sunt reduse. Factorii terapeutici naturali sunt reprezentaţi de izvoare cu ape minerale sărate, iodurate, bromurate, calcice, magneziene, sulfuroase, cu o mineralizare totală de 188-513 la mie, nămolul mineral de depunere din izvoarele naturale sulfuroase, climatul de cruţare. Rezultate remarcabile sunt obţinute în special la tratarea afecţiunilor aparatului locomotor (reumatismale degenerative, abarticulare, posttraumatice), afecţiunilor ginecologice, gastrointestinale şi hepato-biliare. Capacitati de cazare: HOTEL CIUHOIU**-SARATA MONTEORU, HOTEL MINA DE PETROL*-SARATA MONTEORU, HOTEL CERES**-SARATA MONTEORU, PENSIUNEA OLGA.

Un comentariu:

Anonim spunea...

sunt o fata si urmez sa ma duc in vacanta la sarata monteoru si din cate am citit stiu ca e foarte frumos e minunat asa ca nu strica sa faceti o vizita acolo e SUPER